Multi dintre noi ne intrebam cine este acest domn Nica Iancu Iancovici.
Povestea extraordinara a vietii lui Nica Iancu Iancovici incepe la 21 martie 1821, in satul Cerneteaz. Pe numele sau adevarat Nicolae Iancu, a adoptat reprede porecla de Nica. Si, cum la acea vreme, in Banat, numele erau „aranjate” pentru a suna sarbeste, din Iancu devine Iancovici.
Insa lautarul de mai tarziu, cu urechea sa muzicala fina, nu a respins aceste nume, ci si-a dat seama ca Nica Iancu Iancovici suna foarte bine, asa ca le-a pastrat pe toate, ele alacatuind impreuna un reusit nume de scena. Familia lui Iancu era de origne evreiasca, foarte numerosa si de conditie modesta, asa ca micul Nica nu a fasut decat primele patru clase, ceea ce totusi era o realizare. A cunoscut greutatile de mic. Dupa moartea prematura a tatalui, a fost incredintat unui vecin si nevoit sa isi castige singur traiul de zi cu zi.
Cand a venit vremea scolii, a urmat cursurile in satul natal, Cerneteaz,terminand patru clase primare. Aceasta a fost toata scoala pe care i-a permis-o vremea aceea si destinul.
Cand a implinit 9 ani, mama sa l-a luat de la vecin si l-a dat covaciului (fierarului) din sat, care avea si o vioara, la care canta, insa, destul de rar. Din pacate, mesterul il tinea pe micul Nica mai mult la ciocan si nicovala decat la vioara. Cu toate acestea, a reusit sa invete binisor acest instrument ce-i va marca destinul si intreaga viata.
Cum va spuneam mai sus fierarul avea o vioara cu care mai canta la joc, la sarbatori. Mesterul si-a dat seama de talentul lui Nica si l-a dat mai departe, la un lautar batran, sa invete vioara la Timisoara. In acest moment, copilul al carui talent era pe cale sa se irosesca pe o ulita prafuita de sat, devine un muzician, cu tehnica pusa la punct si repertoriu bogat. In 1835 intra intr-o orchestra din Timisoara, apoi face parte din tot felul de tarafuri lautaresti din Ciacova, Becicherecul Mare sau Varset.
Momentul cel mai important al carierei este anul 1841. In varsta de 20 de ani, Nica Iancovici ajunge la Lugoj. Atmosfera culturala a Lugojului si mai ales traditia muzicala a orasului, contactul cu lumea muzicienilor profesionisti ii deschid larg portile carierei. Dupa numai jumatate de an, in care a cantat cu un taraf mic, intra in orchestra violonistului Sepi Muller. Aici devine muzician in tooata regula, invata notele si are un repertoriu de invidiat, care include numeroase piese de „salon”. Curios din fire, se spune ca a invatat sa cante la toate instrumentele, ajungand si capelmaistru. Stapanea la perfectie vioara, viola si violoncelul. Desi avea un statut foarte bun si era respectat, in 1847 Nica Iancovici face un pas inainte si isi formeaza propria orchestra. Asa se naste celebrul taraf al lui Nica Iancu Iancovic, care era foarte divers nu numai ca si componenta (cantau impreuna romani, nemti, evrei, unguri, sarbi, tigani) ci si ca instrumente – fiind prezente trompetele, pe linia traditiei svabesti.
Cand generalul Bem ajunge la Lugoj si este gazduit la Casa Comitatului, Nica are nefericita inspiratie de a-i canta o serenada sub geam, alaturi de tot staful sau. E alungat din oras si isi gaseste adapost chiar la marele revolutionar Kossuth, care imbraca tot tafaul in haine militare si il pune sub protectia sa. Revenit la Lugoj dupa sase luni de aventuri, Nica lautarul incepe sa adune multe melodii populare pe care le prelucreaza.
Fiecare turneu al sau, la Anina, Bozovici, Oravita, ori Buzias, era si prilej de culegere de folclor. A cantat si in Vechiul Regat.
Din repertoriul sau, regretatul profesor Gheorghe Luchescu enumera, printre altele: „Edera”, „Posovaica”, „Tropa”, „Dunda”, „Carligul”, „Momirul”, „Pe picior”, „De doi”, „Cantecul ciobanului”, „Balada Novacestilor”, „Balada lui Iovan Iorgovan” dar mai ales „Lugojana”, melodia sa in „15 figuri”, preluata de compozitoarea si pianista Sofia Vlad – Radulescu si devenita mai tirziu sursa de inspiratie pentru Ion Vidu si Filaret Barbu. Cronicile din acele vremuri spun ca pentru Nica Iancu Iancovici izvorul de inspiratie pentru celebra melodie a fost Ana, una din fiicele lautarului Nica Iancu Iancovici.
Ultimii sai ani si i-a petrecut la Lugoj, cu familia rapusa de boala. A murit in 25 ianuarie 1903, orb, dar a lasat in urma sa lucruri fundamentale pentru istoria folclorului din Banat. Din pacate, odata cu schimbarea la fata a muzicii populare banatene, mai ales in ultimele decenii, nume grele precum ale lui Nica Iancu Iancovici sunt aproape necunoscute.
Din respect pentru acest mare om pe care satul Cerneteaz la avut,consider ca ar trebui ridicat un monument in cinstea marelui Nica Iancu Iancovici.
Pentru noi trebuie sa fie o mandrie si acest mare om al muzicii care a fost Nica Iancu Iancovici nu trebuie sa fie uitat.
Voi lansa si o petitie online pentru a strange semnaturi,unde va rog pe toti sa contribuiti,Cerneteaz trebuie sa aiba un monument in memoria celui care a fost Nica Iancu Iancovici
Giarmata si Cerneteaz a avut multe personalitati culturale de renume,in urmatoarele materiale va vom arata si restul personalitatilor de renume care s-au nascut si au copilarit la Giarmata sau Cerneteaz